Reguli de participare și acces la
HITFEST BUCOVINA 2026

07 – 09 august 2026, Gura Humorului

REGULAMENT

Prezentul regulament se aplică pentru evenimentul HITFEST BUCOVINA 2026 și definește regulile pe care fiecare participant (spectator) la eveniment trebuie să le respecte, precum și drepturile și obligațiile organizatorului.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica oricând acest regulament, fără o înștiințare în prealabil a participanților, iar orice modificare va fi afișată pe pagina oficială a evenimentului.

Participanții se obligă să respecte acest regulament.

1. ACCES ȘI PARTICIPARE

1.1. Acces

Accesul persoanelor în cadrul festivalului se realizează pe bază de bilet contracost. Biletele achiziționate nu pot fi returnate decât în condițiile prevăzute de regulamentul Organizatorului. În cazul nefericit al anulării evenimentului, banii se vor returna numai conform regulamentului Organizatorului.

Accesul minorilor (0–14 ani) în perimetrul festivalului este gratuit și se va face doar însoțiți de către un adult și supravegheați în permanență de către acesta/aceștia

Parcarea auto se poate realiza în parcarea special amenajată pusă la dispoziție de Primăria Gura Humorului.

1.2. Participarea

Spectacolele pot include efecte de lumină puternice care ar putea dăuna copiilor sau persoanelor epileptice, iar pentru riscurile de vătămare sau de prejudicii materiale Organizatorul nu își asumă nici o răspundere.

Persoanele cu boli psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efectele speciale sonore, vizuale și audio reprezintă risc, își asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile pe care le-ar putea suferi prin participarea la eveniment.

1.2.1. Participarea minorilor

Participarea minorilor însoțiți de către părinți/adulți la eveniment se face pe răspunderea celor care îi însoțesc.

La zonele de joacă și alte asemenea zone cu risc de accidentare de pe teritoriul festivalului, participanții adulți (părinți, bunici, alte rude sau tutori legali) se vor asigura că minorii pe care îi însoțesc dețin condiția psihică pentru participare.

Pentru copii se recomandă utilizarea căștilor pentru protecție fonică și păstrarea unei distanțe rezonabile față de echipamentul de sonorizare de la scenă. În cazul în care copiii nu sunt echipați corespunzător sau supravegheați în acest sens, răspunderea pentru expunerea acestora la nivelul fonic din zona de festival revine integral părinților sau însoțitorilor acestora.

1.2.2. Persoanele cu dizabilități

Cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor cu handicap, astfel cum este reglementat în art. 21 alin. (3)-(4) din Legea nr. 448/2006, pentru evenimentele sau spectacolele culturale, se alocă un număr de locuri special amenajate pentru persoane cu dizabilități.

Participanții cu handicap grav sau accentuat trebuie să fie permanent însoțiți.

Însoțitorul este pe deplin răspunzător atât în timpul evenimentului, cât și anterior/ulterior acestuia, de orice manifestare a celui pe care îl însoțește, ce ar putea rezulta din desfășurarea spectacolului. Organizatorul este exonerat de orice răspundere.

2. ESTE INTERZIS

  • accesul în spațiul în care se desfășoară Festivalul cu mâncare sau băuturi;
  • accesul cu arme sau orice alte obiecte ce pot fi considerate periculoase / care pot reprezenta pericol public;
  • accesul cu recipiente de sticlă, materiale inflamabile, animale de companie, biciclete, dispozitive de tip laser;
  • comercializarea de produse în zonele de festival fără acordul organizatorilor;
  • deținerea, consumul de substanțe interzise sau comercializarea acestora, conform legii în vigoare;
  • accesul cu medicamente fără prescripție medicală;
  • accesul persoanelor neautorizate în spațiul destinat artiștilor (în spatele scenei, vestiare artiști etc.), aceste zone fiind delimitate vizibil.

3. VIDEO / FOTO

Este strict interzis accesul în perimetrul festivalului, fără autorizația Organizatorului, pentru camere video profesionale și semi-profesionale, inclusiv pentru camere foto ce dețin obiectiv detașabil. Posesorii unor astfel de echipamente sunt obligați să se supună predării acestora în custodie temporară.

Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio și video în care pot fi cuprinse imagini și voci ale artiștilor prezenți la festival, dar și ale participanților (inclusiv ale copiilor).

Pe perioada festivalului, Organizatorul, partenerii Organizatorului sau presa acreditată au dreptul de a înregistra și fotografia evenimentul. Participanții la festival înțeleg că datele cu caracter personal constând în imaginea proprie și voce vor fi colectate astfel și prelucrate în scopul mediatizării evenimentului (inclusiv pentru publicitatea ce va fi făcută pentru evenimentele viitoare).

Organizatorul are dreptul de a folosi aceste materiale, de a le publica pe diverse canale (ex. Facebook, YouTube, site etc.) și de a le utiliza în campanii publicitare, fără a compensa în vreun fel participantul.

Prelucrarea acestor date nu se va face în niciun alt scop. Organizatorul garantează că a implementat proceduri tehnice și organizatorice pentru protejarea acestor date și că prelucrarea se va face în mod legal, conform legislației în vigoare.

Persoanele care apar în filmările realizate nu pot avea nicio pretenție față de Organizator sau alți participanți.

Pe toată durata evenimentului, înregistrările audio și video pot fi realizate numai cu acordul expres al Organizatorilor.

Filmarea și fotografierea festivalului cu scopul difuzării în presa scrisă, audio, online sau TV se va desfășura sub reguli stricte, care vor fi comunicate jurnaliștilor prin intermediul Organizatorului. Încălcarea acestor reguli poate expune instituțiile mass-media la procese din partea Organizatorilor sau managementului artiștilor ale căror condiții au fost încălcate.

4. REGULI DE CONDUITĂ ÎN ZONA FESTIVALULUI

Vă recomandăm să evitați conflictele și să vă respectați reciproc; evenimentul este un spațiu de relaxare, special creat pentru a avea o ambianță cât mai plăcută.

Toți participanții trebuie să respecte regulile sociale, legile și prevederile enumerate în acest Regulament.

Participanților nu le este permis să desfășoare activități care ar putea să pună în pericol sau să afecteze în orice mod siguranța sau drepturile celorlalți participanți.

Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru eventualele prejudicii (materiale sau fizice) cauzate prin nerespectarea Regulamentului și va putea solicita despăgubiri persoanelor vinovate de încălcarea acestuia.

Participanții sunt obligați ca, în incinta festivalului, să respecte și să nu distrugă mediul înconjurător și construcțiile/spațiile verzi aferente.

Participanții iau la cunoștință că, în incinta festivalului, este interzisă orice activitate comercială sau de publicitate fără acordul scris al Organizatorului.

5. SECURITATEA

Pe teritoriul festivalului, Organizatorul asigură securitatea printr-un partener calificat și acreditat. În timpul evenimentului, participanții sunt obligați să respecte agenții de securitate/poliția locală, să colaboreze cu aceștia și să le respecte instrucțiunile pe toată perioada evenimentului.

În caz de incidente cu violență sau de punere în pericol a integrității corporale a altor persoane, personalul care asigură securitatea va putea decide evacuarea persoanelor implicate din incinta în care se desfășoară evenimentul și predarea acestora forțelor de ordine (Jandarmerie/Poliție) în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

6. PRIM AJUTOR

În perimetrul destinat desfășurării festivalului există un punct de prim ajutor.

7. OBIECTE PIERDUTE

Obiectele pierdute și găsite trebuie aduse la scenă. Proprietarii le pot recupera după ce urmează procedura de identificare a persoanei și a obiectului pierdut.

După festival, Organizatorul va păstra obiectele nerecuperate pentru o perioadă de 15 zile, după care le va dona sau le va distruge.

8. COPII PIERDUȚI

Copiii pierduți și găsiți trebuie aduși la scenă. Părinții îi pot recupera după ce urmează procedura de identificare a copilului.

9. SANCȚIUNI

Organizatorul are dreptul de a interzice accesul unui participant în incinta festivalului, total sau parțial, sau de a proceda la evacuarea participantului din incinta festivalului în cazul încălcării prezentului Regulament sau a unei legi în vigoare din România.

10. CAZ MAJOR (FORȚĂ MAJORĂ)

În caz de atac terorist, accident, incendiu, dezastru natural, cutremur, inundație, scurt-circuit major sau alte cazuri ce nu pot fi prevăzute sau nu pot fi controlate de Organizator sau de participant, sunt stabilite următoarele obligații:

Obligațiile organizatorului în caz de forță majoră:

  • stabilește trasee de afluire/defluire a participanților în caz de forță majoră;
  • întrerupe desfășurarea evenimentului și sprijină acțiunile de limitare ale structurilor specializate ale statului român.

Obligațiile participanților în caz de forță majoră:

  • respectă indicațiile Organizatorului;
  • părăsesc imediat locul desfășurării evenimentului în situația producerii unui caz major.

11. INFORMAȚII FINALE

Organizatorul este responsabil pentru bunurile participanților ori pentru eventualele pagube personale produse pe timpul lăsării în custodie temporară. Pentru toate celelalte situații, răspunderea aparține participanților la eveniment.

Evenimentul va avea loc indiferent de condițiile meteorologice, în limite normale pentru public și artiști. În caz de furtună sau alte evenimente extraordinare (caz fortuit), Organizatorul poate decide oprirea desfășurării festivalului și evacuarea perimetrului.

Datele de desfășurare ale festivalului pot fi modificate unilateral de Organizator în caz de forță majoră sau caz fortuit.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica orele programului artistic. Participanții nu au dreptul de a cere despăgubiri în urma modificărilor mai sus menționate.

Organizatorul exclude asumarea responsabilității pentru pagubele materiale înregistrate în spațiul destinat desfășurării festivalului care nu au fost cauzate în urma unei organizări defectuoase sau neglijențe.

Organizatorul nu este responsabil pentru acțiuni ce se petrec în afara perimetrului de desfășurare a festivalului.

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica modul de punere în aplicare a prezentului Regulament. Nu sunt tolerate excepții de la aceste reguli, încălcarea prezentului Regulament putând duce la evacuarea persoanei în cauză din zona de desfășurare a festivalului și interzicerea accesului în zona de festival.

Persoanele care încalcă acest Regulament, inițiază sau participă la evenimente care tulbură ordinea, vor fi imediat escortate în afara perimetrului festivalului, accesul lor va fi interzis la festival, iar Organizatorul va anunța instituțiile abilitate ale statului, dacă va fi necesar.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim distracție plăcută!

Organizator

RIANSAND SRL
contact@hitfestbucovina.ro